"De ce democraţia românească este unică în lume?"
DECLARAŢIE ÎN PARLAMENTUL ROMÂNIEI
8 februarie 2011
În peisajul pestriţ al politicii naţionale, săptămâna trecută s-a petrecut un eveniment definitoriu pentru democraţia românească. Insist pe sintagma "democraţie românească", întrucât aceasta, după cum veţi vedea mai jos, este unică în lume. De fapt, aceasta este o trăsătură fundamentală a democraţiei. Traversând epocile, această formă de guvernare nu se manifestă identic nici măcar la două popoare învecinate. Cu alte cuvinte, aceeaşi democraţie nu este aceeaşi. Dar la noi, democraţia îşi are explicaţiile ei, pe care raţiunea nu le poate înţelege.
Democraţia ateniană este un model istoric, mai mult teoretic decât practic, în special pentru popoarele europene. Democraţia americană este o normă a prezentului, mai mult practică decât teoretică pentru europeni dar şi pentru restul lumii. Democraţia din România este, vorba unor psihologi de la începutul secolului al XX-lea, "un proces de încercări şi erori".
La noi, o spun cu toată convingerea, democraţia este un mister care se adânceşte. De ce? Ca formă de guvernare, socotită răul cel mai mic, ea reprezintă un sistem de probleme şi de soluţii. A înţelege democraţia înseamnă a corela cât mai bine soluţiile cu problemele. O problemă fundamentală, de natură teoretică, a democraţiei româneşti este definirea identităţii partidelor. O alta, de natură practică, este asumarea responsabilităţii tuturor faptelor politice în faţa neamului românesc. Aceste două probleme sunt definitorii pentru ceea ce numim putere şi opoziţie. Dacă este stranie şi nedemnă situaţia în care partidele aflate la putere nu-şi recunosc greşelile, atunci când se întâmplă, mai stranie mi se pare situaţia în care partidele din opoziţie nu se pot defini ca ceea ce sunt. Avem aici o bizarerie a opoziţiei actuale. Cu un proverb foarte inspirat al poporului nostru, ceea ce s-a petrecut săptămâna trecută, s-ar putea descrie prin cuvintele: "oala la foc şi iepurele în pădure". Fără părtinire, dar cu simţ istoric, doresc să subliniez un aspect care pare să fie adeseori uitat de partidele din opoziţie.
Când eşti la putere, te defineşti în raport cu responsabilităţile situaţiei. Invers, când eşti în opoziţie, nu te poţi defini ca atunci când eşti la putere. E adevărat că idealul partidelor din opoziţie este puterea, dar a te defini pe baza unor iluzii nu este deloc sănătos în politică şi nici în viaţă. Aceasta este o deficienţă majoră a democraţiei noastre.
Partidele de opoziţie ratează starea lor prezentă, aceea de forţă constantă de contra-balansare, şi trăiesc proiectate în reverii care iau forma unor alianţe pe care marele Cantemir le-ar fi numit "struţo-cămile". Daţi-mi voie, la vârsta mea, să nu mai cred în struţo-cămile!
